CONFERINŢA BURSA: "CODUL INSOLVENŢEI" / CRISTINA IENCIU-DRAGOŞ, CITR: "Concordatul, o procedură prin care companiile aflate în dificultate se pot redresa"

Numărul societăţilor aflate în insolvenţă este în scădere, la noi în ţară, dar avem probleme în ceea ce priveşte starea economică a companiilor, a afirmat, ieri, Cristina Ienciu-Dragoş, Head of Legal, Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR).

Domnia sa susţine că putem preveni situaţiile critice, astfel încât firmele care se află în dificultate să poată fi redresate înainte să ajungă într-un stadiu în care să nu mai poată face nimic.

Astfel, Cristina Ienciu a indicat drept soluţie, în acest sens, concordatul, o procedură legală prin care companiile care sunt în dificultate îşi recunosc eşecul şi trec la adoptarea de măsuri împreună cu creditorii lor.

Reprezentanta CITR a declarat: "În perioada interbelică, era utilizată expresia «jenă financiară» pentru a defini dificultatea financiară a companiilor. Concordatul nu este ceva nou în legislaţia din România. Bazele sale au fost aşezate în perioada interbelică, când această procedură era practicată de multe companii care întâmpinau probleme, iar din 2010 avem şi o legislaţie modernă în această privinţă. Procedura de concordat prevede o înţelegere între debitor şi creditor, cu un plan de redresare pe 24 de luni, cu posibilitate de prelungire, în care debitorul să depăşească starea de dificultate în care se afla iniţial".

Potrivit Cristinei Ienciu, principala diferenţă dintre procedura de insolvenţă şi starea de dificultate constă în gravitatea situaţiei debitorului, explicând că putem considera, spre exemplu, că starea de dificultate este chiar acea situaţie în care companiile sunt pe un trend de creştere - în cazul în care se extind, iar gradul de lichiditate poate să fie foarte scăzut - pe termen lung, vorbim de profitabilitate, dar pe termen scurt, ele se pot confrunta cu dificultăţi - iar o altă posibilă dificultate ar putea fi reprezentată de lipsa, temporară, momentană, de bani lichizi. Insolvenţa, în schimb, implică o imposibilitate de plată a datoriilor certe, lichide şi exigibile, principala distincţie dintre cele două proceduri fiind că în cazul stării de dificultate, situaţia nu este de o gravitate însemnată, însă acest lucru nu garantează că ea nu s-ar putea traduce, ulterior, într-o stare de insolvenţă, a explicat domnia sa.

Oficialul CITR a adăugat: "Pornim astăzi, aşadar, de la nişte premise, în care 50% din companiile din România se află într-o stare de dificultate financiară nedeclarată. O altă premisă este reprezentată de stigmatul insolvenţei şi al eşecului, care se remarcă la noi în ţară. Oamenilor de afaceri le este dificil să recunoască faptul că au probleme şi că trebuie să le trateze. Cea de-a treia premisă de la care pornim se referă la reticenţa de finanţare a unui debitor aflat în insolvenţă sau în dificultate financiară, şi aici vorbim şi de unele norme IFRS. Cum arată acele companii din ţara noastră - al căror număr se menţine constant, în ultimii 3-4 ani, la 20.000-24.000 de companii - acestea reprezentând 3% din numărul firmelor din ţară, dar generând peste 50% din cifra de afaceri a României? Dintre acestea, aproximativ 50% au o structură sănătoasă, iar celelalte 50% au o structură financiară problematică, împărţită în «restructurabilă» şi «insolvabilă». Ce facem pentru ele? Cum putem să le salvăm înainte să ajungă la insolvenţă?".

Concordatul este soluţia şi presupune ca debitorul să îşi recunoască eşecul şi să adopte anumite măsuri împreună cu creditorii, a spus domnia sa, precizând că găseşte şocant faptul că între anii 1928 şi 1939 au existat 9.417 proceduri de concordat reuşite, iar din 2010 şi până în prezent, au fost introduse doar 80 de astfel de proceduri, menţionând că în primii trei ani de la intrarea în vigoare a legii (2010-2013) a existat o singură astfel de procedură.

Doamna Ienciu-Dragoş susţine că procedura de concordat este preferabilă consultanţei prin prisma protecţiei judiciare, pe care o asigură atât debitorilor, cât şi creditorilor, iar cea mai importantă diferenţă dintre cele două vizează faptul că nu se poate deschide procedura de insolvenţă pe perioada concordatului.

Reprezentanta CITR a adăugat: "De ce ar alege o companie concordatul şi nu ar aştepta să intre în insolvenţă? Pentru puterea de negociere: putem să negociem mult mai larg şi mai detaliat, cu reduceri, diminuări de penalităţi etc. într-o manieră mult mai facilă decât într-un cadru al insolvenţei unde regulile sunt foarte clare. În România, procedura de concordat este privită cu destul de multe rezerve, fiind voci care spun că «s-a dovedit a fi deficitară», dar de unde putem noi să ştim asta, dacă nu am aplicat-o decât în 80 de cazuri, în ultimii nouă ani? Sigur, este nevoie de îmbunătăţiri ale acestui cadru legislativ, dar trebuie să facem şi demersuri pentru asta".

Bineînţeles, procedura de concordat are atât plusuri, cât şi minusuri, a mai spus domnia sa, enumerând cadrul organizat de negociere, procedura concursuală foarte rapidă şi un acces la finanţare mult mai facil decât la insolvenţă, drept aspecte pozitive ale acesteia.

În ceea ce priveşte părţile negative, Cristina Ienciu-Dragoş a nominalizat: faptul că este o procedură publică (care se vede, automat, pe portalul instanţelor de judecată), însă faptul că este o procedură judiciară nu înseamnă, neapărat, că este un lucru negativ şi, poate cel mai important minus - neîncrederea antreprenorilor de la noi, generată de starea de dificultate, adăugând că statisticile europene arată că 40% din europeni nu ar iniţia un business de teama eşecului.

Nu în ultimul rând, doamna Ienciu, a precizat că practicienii în insolvenţă ar trebui să acorde atenţie modului în care este reglementată această procedură şi să suspende executările silite, începând din momentul în care s-a depus cererea de concordat.

În acest sens, domnia sa a dat ca exemplu legislaţiile în domeniu din Polonia, Italia sau Franţa, ale căror prevederi ar putea fi transpuse cu succes şi la noi.

În concluzie, oficialul CITR susţine identificarea acelor companii care se confruntă cu o stare de dificultate, inserarea ideii potrivit căreia nu este o ruşine să recunoască faptul că au o problemă şi informarea lor asupra faptului că se pot redresa înainte de a ajunge într-un stadiu critic, în care nu s-ar mai putea face nimic, precum şi înlăturarea acelui stigmat al eşecului, toate aceste aspecte fiind în concordanţă şi cu directiva europeană privind "A doua şansă".